Design, Photography, Places, What I'd like

Los Enamorados Ibiza

Nu, nu e titlul unei telenovele, ci numele unui hotel nou și foarte cool în nordul Ibizei, creat de un cuplu olandezi, Rozemarijn Witte și Pierre Traversier.

Los Enamorados este descris pe pagina lor de Instagram ca fiind o contrucție cu priveliște frumoasă, un hotel, restaurant, magazin, bar pe plajă, un loc unde să-ți petreci timpul și să fii fericit.

SELECTIE-Def_8561

Așa cum sugerează și numele, este un hotel pentru îndrăgostiți, iar sloganul lor spune: „No kids, animals, drugs and candy crush addicts”.

Prețul pentru Iulie și August este de 400 de Euro pe seară (e un hotel boutique, puține camere, cerere mare probabil), dar dacă aștepți până în Octombrie, poți găsi o cameră cu 225 Euro/noapte, ceea ce mi se pare rezonabil dacă vrei să mergi cu your better half într-o vacanță romantică pe insula spaniolă.

Mai mult decât atât, dacă pui ochii pe un obiect care îți place, ei bine, îl poți cumpăra, pentru că totul ce e în hotel e de vânzare. Tare, nu?

SELECTIE-Def_7359

 

milkdecoration_losenamorados_17

 

 

Fotografii de Liselore Chevalier.

Standard
Art, Books, Photography, Places, What I'd like

Cum se vede de sus

Pe mine mă fascinează fotografiile făcute from above și nu cred că sunt singurul având în vedere popularitatea acestora pe rețelele de socializare. Lăsând la o parte deja comunele fotografii la mese și la ce s-a mâncat la prânz, îmi atrag atenția în ultima vreme cele făcute din elicopter (sau cu dronele, deși acestea își pierd cumva din autenticitate).

Gray Malin este un maestru al acestora – dar despre el și faimoasele sale lucrări din seria A la plage voi dezvolta într-un articol viitor.

Astăzi vă propun fotografiile artistului italian Olivio Barbieri, care a surprins, tot dintr-un elicopter, oameni aflați în vacanță pe coasta mării Adriatice.

Trupurile apar dansând în albastrul intenstificat al mării,  și pentru că Barbieri a planificat cadrele în cele mai mici detalii, alege să elimine umanul din anumite imagini  pentru a evidenția coregrafia din spatele proiectului. Totul pentru că locurile de pe coasta Adriaticii unde persoanele dansează sunt extrem de populare și recunoscute atât de generațiile vechi, cât și de cele mai noi și marile disco-cluburi sunt precum „catedrale în deșert”.

Să dansăm, deci, și să ne bucurăm de ultimele săptămâni de vară!

04-Adriatic-Sea-staged-Dancing-People-2015-2100x1400

01-Adriatic-Sea-staged-Dancing-People-2015-2100x1399

09-Adriatic-Sea-staged-Dancing-People-2015-2100x1400

15-Adriatic-Sea-staged-Dancing-People-2015-2100x1400

17-Adriatic-Sea-staged-Dancing-People-2015-2100x1401

 

All images © Olivio Barbieri

Found on Ignant.

Standard
Art, Design, Places, What I'd like

Hotelul unde singura stea ești tu

Adică hotelul cu zero stele, unde poți privi stelele.Null-Stern-Hotel-bed-MTSIDE0716

(Re)deschis de artiștii conceptuali Frank și Patrik Riklin (care instalaseră anterior (2009-2010) hotelul într-un buncăr nuclear) și Daniel Charbonnier, hotelul Null Stern  constă, de fapt, într-un pat în aer liber, la aproape 2000 m altitudine, într-un sublim peisaj montan în Elveția.

Nu există acoperiș, pereți, sau băi, doar patul, două noptiere și lămpi. „Priveliștea elvețiană este construcția imaginară a noii versiuni a hotelului Null Stern”, explică frații Riklin.

Mie inițiativa mi se pare foarte cool, pentru că unde altundeva poți dormi sub cerul înstelat, în aer curat și într-un decor superb? Libertatea aceasta nu vine însă la un preț mic, 250 franci elvețieni/noapte (aproximativ 1000 lei). Sigur, o poți face și gratis, pe o bancă în parc – deși vei fi privit ca un boschetar, sau pe un șezlong, la mare, cu riscul de a fi buzunărit.

Din păcate, camera este ocupată toată vara lui 2016, dar poți încerca să o bookuiești pentru vara viitoare.

Design_Null_Stern_Hotel_04

Design_Null_Stern_Hotel_03

Design_Null_Stern_Hotel_05

 

All images © Atelier für Sonderaufgaben/Null Stern

 

Standard
Design, Photography, Places, What I'd like

Casa ideală la plajă

Pentru că suntem în sezon și pentru că nu am mai scris de mult, vă propun câteva fotografii menite să vă destindă (cel puțin acesta este efectul pe care îl au asupra mea). Cum arată „the perfect beach house”?

Ei bine, pentru mine, cam așa:

beachhousebrazil6

Simplă, rustică, răcoroasă, casa aparține unui fost director JP Morgan, Tierry Moriceau, care și-a schimbat complet stilul de viață după ce a renunțat la jobul solicitant pe care îl avea la Paris.

beachhousebrazil-1

Casa este localizată în Trancoso, un oraș din statul Bahia, în Brazilia și a fost renovată de arhitecta Daniela Oliveira, care a folosit elemente naturale și produse artizanale pentru a păstra un stil autentic de chic vintage hippie.

Ei bine, vouă cum vi se pare?

 

 

Image source via Casa & The Style Files.

Standard
Art, Books, Fiction, Movies, Photography, What I'd like

Fin de semaine

întîlnire

Conduceam cu geamurile lăsate și ascultam caseta L.A. Woman de la The Doors, iar Teodora mânca dintr-o dobrogeană pe care o luasem de la o patiserie din Eforie Sud. Era pentru prima oară când mergeam în Vama Veche, cu cortul, la sugestia unui alt cuplu de la facultate. După ce am trecut de 2 Mai, înainte ca drumul să coboare ușor, am văzut plaja aproape pustie și încovoiată și am știut că o să ne placă.

– Oprește, oprește! a strigat Teo și a luat aparatul foto de pe bancheta din spate. A traversat alergând și s-a dus în câmp, printre ierburile înalte până la genunchi și a declanșat de câteva ori.

Un semn ruginit ne-a anunțat că am intrat în sat și am facut stânga pe prima stradă, care ducea la plajă. Nu erau decât niște case bătrânești ici și colo, terenuri parcelate și buruieni. Ca de fiecare dată când mă reîntorceam la mare, am simțit entuziasmul libertății și m-am gândit cum să fac să mă arunc mai repede în apă. Am parcat paralel cu plaja și am instalat adăpostul fix în dreptul mașinii, la o distanță destul de mare față de celelalte corturi. Un domn cu o barbă albă și deasă și complet gol stătea nemișcat, cu capul aplecat pe spate și ochii închiși, întors spre soarele de după amiază și în larg se zăreau câteva trupuri plutind pe apă. În rest, un calm desăvârșit. Oamenii Vamei își vedeau de treaba lor, la apus câteva grătare începeau să sfârâie și din fața corturilor se auzeau clinchetele sticlelor de bere care se ciocneau ca într-un ritual. Din câte o mașină cu ușile deschise răsuna muzică: Bob Dylan, Jimi Hendrix, Janis Joplin, dată destul de tare cât să armonizeze cu șuieratul vântului și susurul valurilor și destul de încet încât să nu deranjeze pe nimeni. Aveam să ne amintim mereu de weekendul acela în care am făcut pentru prima oară dragoste în cort și noaptea, în mare, de cerul înstelat așa cum nu îl mai văzusem niciodată, de morala pe care mi-a ținut-o tata pentru nisipul pe care l-am lăsat în mașină. De atunci am încercat să revenim o dată la două săptămâni și abia apoi am aflat că puteam să luăm în fiecare dimineață pește proaspăt de la pescari și chiar să mâncăm la cherhanaua pe care o improvizaseră lângă cocioabele lor. Noaptea se auzeau gemete din corturile vecine și ziua toată lumea era liniștită și zâmbitoare. Îl numeam efectul terapeutic al Vămii. Asta se întâmpla în vara lui ‘93.

Doi ani mai târziu am absolvit facultatea și ne-am căsătorit la sfârșitul lui august și cu niște bani pe care mi i-au dat ai mei am cumparat un teren mic, fără să știe Teodora și i-am spus că e cadoul meu de nuntă. Am fost amândoi de acord să ne petrecem luna de miere în cort, pe pământul nostru de data asta. Ce senzație de siguranță, de protecție ne dădea faptul că dețineam un loc; aveam impresia ca nu ni se poate întâmpla nimic, niciodată. În toamnă eu a trebuit să mă angajez și Teo și-a deschis o mica firmă de publicitate și am aflat că e însărcinată, iar anul următor am început să ridicăm casa și nu ne-a fost ușor, dar și responsabilitățile erau mai plăcute acum.

***

Pe Simona am văzut-o prima oară pe holurile Ministerului într-o dimineață în ianuarie. A fost la început o siluetă ca o păpușă de jucărie, cărând la piept niște hârtii, apoi s-a apropiat devenind din ce în ce mai mare, reală, voluptoasă și i-am văzut părul lung, negru și pielea măslinie ca și cum ar fi fost bronzată și deși știam că nu e politicos și probabil m-a observat, nu am putut să îmi mut privirea. Într-o pauză de țigară – încă fumam la vremea aceea – am aflat că era “o colegă nouă de la Financiar” și mai târziu, dar nu în aceeași zi, ni s-a făcut cunoștință. Și-a rostit numele franțuzește, fără să mai pronunțe “a”-ul de la final, sau așa mi s-a părut și am crezut că graseiază, dar nu o făcea. M-am simțit foarte atras de ea și m-am speriat, pentru că lucrurile mergeau bine între mine și Teodora, iar băiețelul nostru abia împlinise patru luni, însă am observat, în lunile care au urmat, că atracția se declanșa doar atunci când o vedeam la serviciu, iar când mă întorceam acasă, gândurile mele erau îndreptate către familie și mi-am spus că era vorba doar de un impuls primar, organic, în fața femeii fatale și că nu trebuie să îmi fac griji.

În acea vară am terminat parterul și etajul întâi al casei și foișorul din curte. Plecam în fiecare vineri direct de la Minister la gară, iar în Mangalia mă așteptau fie Teo, dacă era în vacanța ei prelungită, fie un vecin care venea să cumpere provizii pentru oamenii pe care îi primea în gazdă. Anul acela s-au deschis Bibi și încă un bar în locul cazematei din partea sudică a plajei și au apărut din ce în ce mai mulți oameni, dar erau oameni buni și îi primeam cu drag în comunitatea noastră. La sfârșitul verii deveneam melancolic pentru câteva săptămâni, mă refugiam în muncă, lecturi și rebus și nu îmi doream decât să vină din nou căldura și să mă reîntorc în locul meu preferat.

Anul viitor, într-un weekend din iulie, plecam de pe plajă cu Teodora și cu puștiul când am văzut-o pe Simona. Am încercat să grăbesc puțin pasul, dar sigur că tocmai atunci copilul a găsit ceva în nisip și întâlnirea a fost inevitabilă.

– Bună, Cezar!

– A, bună, Simona! Nu mă așteptam să te întâlnesc în Vama. Soția mea, Teodora și băiatul nostru. Simona e o colegă de la Financiar, am spus către Teo și mi-am dat seama câte conotații putea să ia formularea asta în mintea unei femei.

– Încântată de cunoștință, au spus aproape în același timp și și-au dat mâna.

– Pe tine cum te cheamă, micuțule?

– El e Cezărel, am răspuns eu pentru el pentru că piciul se rușinase.

– Măcar nu sunteți lipsiți de originalitate, a zis în glumă, fără nicio notă de ironie și am râs toți trei.

– Am venit pentru prima oară, cu cortul, a continuat ea, și m-am chinuit să rămân și a doua noapte. Trebuia să stau cu niște amici până duminică, dar l-am rugat pe unul dintre ei să mă ducă la gară. Abia aștept să îmi fac un duș.

– Păcat!

– Poți rămâne la noi, avem chiar două camere libere acum sau măcar poți să vii să faci o baie, a propus Teodora și deși îi cunoșteam altruismul, nu am putut să nu mă gândesc că își dorește să mă testeze.

– Nu, merci, dar n-aș vrea să vă deranjez!

– Tocmai ai spus că abia aștepți să-ți faci un duș, i-a răspuns soția mea zâmbind. Nu e niciun deranj, serios și în plus, trebuie să descoperi cât de frumos e locul ăsta cu niște localnici. Noi venim aici de șase ani.

Atunci Simona s-a uitat la mine pentru un răspuns și Teodora a întors și ea privirea și am știut că trebuie să aprob fără ezitare ca să nu trezesc suspiciuni. Tot în aceeași clipă am înjurat situația ridicolă, pentru că nu se întâmplase, de fapt, nimic între mine și Simona.

– Sigur, ești binevenită, am zis și am luat-o pe Teo pe după gât.

– Ok, doar pentru duș. Și vă mulțumesc!

– Cum urci strada principală faci stânga la șosea și e a doua casă pe stânga, cu poarta grena. O să o lăsăm deschisă.

– Bine, merg să îmi iau lucrurile din cort.

Avea părul ud când a coborât și a adus o sticlă de Jim Beam din care era băut doar puțin. I-am desfăcut și ei un șezlong de pânză și le-am întrebat dacă vor să bea un cocktail cu whiskey și apă minerală, și în timp ce preparam băuturile i-am spus Simonei că mai e un tren la șapte fără trei minute care pleacă din Mangalia, dar Teo a insistat să rămână cu noi la grătar pentru că trebuie să încerce stavridul cu legume coapte à ma façon și a convins-o. Am continuat să bem whiskey soda și apoi vin alb la cină, iar seara am mers la singurul bar de pe plajă, unde ni s-au alăturat și prietenii ei și am dansat până după miezul nopții. I-am lăsat cheia de la poartă când am plecat pentru că am văzut că voia să mai stea și ne-a mulțumit sincer pentru ospitalitate și pentru cina copioasă. În pat, am vrut să o întreb pe Teodora de ce s-a oferit să o găzduiască, dar nu am făcut-o și ca și când mi-ar fi citit gândurile mi-a spus:

–       Sper că nu te-a deranjat că i-am zis să rămână, dar m-a atras frumusețea ei și m-a luat gura pe dinainte.

–       Nu-i nimic.

Am mângâiat-o pe păr și pe față și am sărutat-o și când am coborât mâna sub cearșaf m-a oprit și a șoptit “Cezărel”. Am oftat, pentru că în bezna și în liniștea aceea uitasem că e și el în cameră. A doua zi dimineață Simona era în bucătărie, unde tăiase roșii, castraveți și ardei pe un platou și pusese un ibric la fiert, pentru cafea.

–       O să mă iertați că mi-am bagat nasul în frigiderul vostru, dar trebuia să mă revanșez pentru aseară și nu știam de unde pot să cumpăr legume în Vama Veche și, înainte să putem spune ceva, a adăugat: omletă?

M-am uitat la Teodora, am ridicat din umeri și i-am zâmbit și mi-a zâmbit și ea înapoi. Când am ajuns pe plajă mi-am lăsat șlapii pe rogojină și după ce mi-am scos tricoul am văzut-o pe Simona întoarsă cu spatele, pendulând pe picioare ca să își scoată blugii Levi’s tăiați foarte scurt poate chiar de ea și când aceștia au căzut în nisip am rămas cu ochii fixați pe fundul ei. Slipul i se rulase pe fesa dreaptă și cu un gest complet natural și l-a tras cu arătătorul, iar eu, probabil și pe fondul dorinței nesatisfăcute din noaptea precedentă am simțit că o să am o erecție și am luat-o la fugă spre mare spunând cu jumătate de gură “Mă duc să văd cum e apa”. Un moment similar a fost și la plecare, când am înotat împreună – Teo rămăsese să se usuce – iar la ieșire și-a pus tricoul alb peste sutienul ud pe care l-a dat jos apoi, iar bumbacul jilav s-a lipit de sânii ei și am putut să îi văd sfârcurile întărite și a trebuit să mă aplec sub pretextul că strâng din nisip lopețile și găletușa copilului. Mi-a fost greu să adorm în noaptea aceea pentru că nu am putut să scap de imaginea ei  dezbrăcându-se pe plajă. A doua zi m-am trezit mai târziu și nu am mai luat micul dejun împreună pentru că prietenii Simonei trebuiau să plece. Ne-a mulțumit de mai multe ori și a insistat că rămâne datoare pentru zilele de distracție pe care i le-am oferit printre vamaioți.

Am visat-o de câteva ori în următoarele luni și de fiecare dată intens. La Minister toată lumea a aflat că găteam “cel mai bun pește la grătar” și recunosc că m-a flatat complimentul și chiar dacă nu era poate adevărat, îmi părea bine că îl spusese ea. Parcă mă privea cu alți ochi acum și îmi formasem despre ea ideea că e o femeie onestă și că nu face nimic din ce nu simte, doar de paradă, și m-am bucurat când a acceptat să iasă la o cafea cu mine, într-o zi, după muncă. La petrecerea de mini-revelion mi-a spus că vrea să schimbe ceva în noul mileniu și, în timp ce dansam i-am propus să plece din țară cu mine. A râs cu capul pe spate și mi-a spus: “Dar tu ești însurat, Cezar și soția ta e o femeie minunată”. La sfârșitul serii i-am repetat că nu am glumit și deși nu a mai zis nimic, m-a pupat pe colțul gurii la plecare. După anul nou am fost făcut șef de serviciu, iar Simona nu s-a mai întors la birou. Târziu, prin mai, am aflat de la o colegă de-a ei că plecase să viziteze Italia cu un prieten, dar reîncepea sezonul de mers la Vama și pentru că aveam mai mult de muncă acum, nu am putut să mă mai gândesc decât la cum să fac să îmi eliberez cât mai multe weekenduri.

 

Standard