Pentru că am început să mă îndoiesc că sunt în deplinătatea facultăților mintale și, în mod paradoxal, m-am trezit la realitate (cum ar spune Descartes “Dubito ergo cogito”), am decis să cobor astăzi din Regatul Cabotinilor, al cărui împărat sunt, și să privesc în oglindă. Prea mi se părea că lumea mă vede cu ciungă în păr și mare mi-a fost mirarea când am văzut că scrie PROST cu litere de tipar pe fruntea mea.
Așadar, conceptul meu despre adevăr a fost zguduit din temelii. Am realizat că ceea ce eu credeam că e anormal este de fapt normal în societatea aceasta bolnavă de ignoranță și că eu sunt ciudatul în această ecuație. Pentru că trăiesc într-o altă lume, într-o realitate pe care a creat-o imaginația mea suferindă în speranța că există, totuși, un scenariu fericit.
Naiba să mă ia!
În Proverbele lui Solomon se spune: ” Înţelepciunea strigă pe uliţă şi în piele îşi ridică glasul său. Ea propovăduieşte la răspântiile zgomotoase; înaintea porţilor cetăţii îşi spune cuvântul: “Până când, proştilor, veţi iubi prostia? Până când, nebunilor, veţi iubi nebunia? Şi voi, neştiutorilor, până când veţi urî ştiinţa?” ”
