Dacă m-ar fi chemat, să zicem, Jean Paul Bollinger, dacă aș fi studiat filosofie la Sorbona și… dacă aș fi prieten de familie cu Baronul Haussmann, iată ce aș fi făcut astăzi:
M-aș trezi la ora 9:30 și aș lua micul-dejun într-o cafenea pe Rue du Temple, unde aș întreține o conversație cu Balzac despre încercările mele literare. M-aș simți, desigur, descumpănit, însă argumentele sale m-ar motiva mai târziu.
L-aș zări întâmplător la recepția unui hotel lângă Opera, unde peste câteva decenii se va inaugura Café de la Paix, pe Stendhal. Mi-ar fi rușine să îl abordez, dar i-aș adresa în minte toate întrebările despre dragoste și cristalizare, al căror răspuns nu am putut niciodată să îl aflu. M-aș gândi involuntar la Madame G și aș fi dezolat.
Nu pentru foartă multă vreme, pentru că după amiază l-aș întâlni într-un bistro pe tânărul Baudelaire, cu care aș bea câteva carafe de vin și m-aș înveseli. Aș pleca spre seară, amețit de licoarea bahică și aș merge să mă schimb pentru balul mascat al domnului Dubois. Acolo, Dumas père ar vorbi aprins despre mâncare, cu mult înainte să scrie Le Grand Dictionnaire de Cuisine.
Aș ajunge acasă târziu după miezul nopții, surâzând tâmp. M-aș trezi astăzi. Și voi păstra surâsul tâmp toată ziua.
